luni, 17 august 2015

651. La mulți ani poete Ion Gheorghe!... Ultimul meu eseu, scris în 2014, despre poet.

Pe 18 august, 2015 (după alții, 16 august: și îl credem pe Alex Ștefănescu),  poetul Ion Gheorghe, împlinește o vârstă, în POEZIE! La mulți ani! (reproduc din cele 28 pag. din cartea mea „Alergând după o himeră”, 2014, ultimul eseu - al IX-lea - despre acest neprețuit poet al Buzăului).



IX.
                     Motto:
                         „Azi noapte am vorbit cu Sfinxul Egiptului-
                           singurul care nu se teme de iarbă....
                        ...dar Sfinxul se roteşte după soare bănuitor
                           presimte sub inima sa de granit
                           cum vine, cum stăruie, cum se-ndârjeşte,
                           cum îl ameninţă iarba încet,
                           măcinându-l cu sămânţa azvârlită în el
                           împinsă de vânt şi de soarele însuşi
                           ca norii de grindină – iarba de mâine.
                           Împotriviţi-vă ierbii, rugaţi-vă ierbii, nu vă lăsaţi ierbii!”
                                                  (Ion Gheorghe: Vine iarba, 1968)


   Dacă Octavian Paler îi reproşa lui Nietzsche că a făurit o secure dublă „lăsând pe cel care învârte această secure să decidă dacă va ucide cu ea sau vindeca” (în: Polemici cordiale), Ion Gheorghe „de pe acoperişul celui mai sfânt lăcaş” al Poeziei, ne declară: „Aş scrie veacurile într-una mie de poveşti/Pe care le-ar cânta templele pe psalmii lui David,/Mai veridice decât basna despre marele vid/Pe care l-ar fi lăsat în Dacia/împăratul fugar,/De-a trecut Istrul cu limba scoasă ca un ogar...” (Heraldică/ 2010). Dar, cum acum, „se aşteaptă o altă mare piatră de foc/Să lovească lumea dându-i firea la loc”, venim şi noi (criticii săi, cei din urmă), să spunem lumii întrgi, de la Hotare-până-la-alte-şi mai mari hotare: din acest moment, poetul acesta nu va mai cunoaşte un alt drum, decât pe acela, pe care a pornit, ca şi Ulise a lui Homer, să se teamă de neprevăzut, de poveştile acestei lumi (de la început şi sfârşit de lume) şi să cânte. Prin Poezie, spunea cineva (repet, ce-am scris mai deunăzi), lumea întreagă, visează sus, sus de tot, până la Omenirea creată de Zămislitorul ei. Gheorghe Postelnicu, furat de atâtea hrisoave şi înscrise în ale zicerii, despre poet spuse, crede că poetul Ion Gheorghe, consideră – îl citez -: „că geţii şi dacii, adică tracii de la Dunăre şi Carpaţi, popor de vânători, crescători de vite şi plugari, au folosit o scriere compusă dintr-un volum mare de sigle şi rune, făurind un sistem de reguli, legi, cutume şi norme, datini şi instituţii vechi”, atât de des pomenită şi fructificată de către poetul acesta. În completare: că ei, vorbeau şi scriau limba nordică, dacică, troiană şi etruscă, mai târziu – după N.Densuşianu. Nu negăm că a existat în Tracia cea Mare o scriere în pietre (ea a existat, după Däniken, mult înaintea seminţiei cunoscute azi pe Pământ), că descântecele, vrăjile înscrise în piatră funerară şi de pe faţade de peşteri încă nedescifrate, ne pot duce cu gândul la „miraculoase însemnări ale sfinţilor numeri” (după Ion Gheorghe). Dar, basmul ca elan al fecundităţii şi atracţiei, este „arbore sau pom roditor/după cum i s-a ursit soiul” şi pântec (vestind naşterea a ceva nemairostit până-atunci) e însăşi „pământul şi mările”, pe care poetul încearcă să-l dea la întors: „Christosul mamei lor de vremuri”. De altfel, îl înţelegem: „Eu pe unde trec, închei o epopee, pe când ei trăiesc scenete în replici obscene”. Nimic în afara acestei exuberanţe de netăgăduit, nu are valoarea acestor glii străbune pe care i le-a aşternut Patria la picioare:

 „Seara, cântecul greierilor gâlgâie tălăzuite vibraţii
Din crăpăturile caselor, din ierburi, din tufele de sulfină.
Oratoriul gâzelor, lăudând luminile rotitoarelor spaţii,
Înveleşte dealul şi lumea cu pânza-i de păianjen lină”
                                                  (Noua cronologie/ 2010)

Suprarealismul gheorghian, de care vorbeau unii critici, este, dacă este... folcloric, mitic, şi megalitic, iconografic şi eponimatic, după cum o cere tema fiecărui volum „dar niciodată erotic” – întăreşte Gheorghe Postelnicu. Acum, după atâţia cercetători, a mai veni şi eu cu alte şi alte argumente, deşi ar putea fi sugestive şi incitante, e deja târziu. Forţa genetică a Roiului Getic, a fost obsesie pentru atâţia oameni mari, de cultură. Să ne amintim doar nedescifratele rânduri lăsate de Eminescu: „Din roiuri risipite vei face un popor/Şi sigur fii la rele de-a pururea urma-va,/Cu sânge şi cenuşă pământul presura-va.../Fereşte-te de una, să te păzească ceriul,/Să nu te-mping-un demon a spune adevărul”. Să nu fi ţinut Ion Gheorghe, seama, de atenţionările Eminescului? „A vorbi/scrie despre Ion Gheorghe este o temeritate”, spune confratele său poet, Gheorghe Istrate. Noi care îi ştim căutările, pe dinlăuntru icoanelor zugrăvite şi ne hrănim cu personajele noastre homerice, înţelegem de ce Ion Gheorghe comunica, în lipsa zeilor, direct cu cosmosul. Ca şi Labiş, cândva, Ion Gheorghe a locuit în sanctuarul visătorilor autentici şi au dat curs verbelor Limbii Române, preamărindu-şi înaintaşii şi alăturându-li-se cu Mitul Bărbatului Călător în Ţara Marii Mume: CREAŢIA.

P.S. Închei, cu credința, că această carte a mea, a ajuns prin Nistor Tănăsescu, la poet. Deși... neavând un semn : ”mă turcule, lasă-mă cu prostiile tale despre mine!”,  venite dinspre partea poetului, tare mă tem că am scris în pustiu. Cartea se numește ”Ion Gheorghe - un poet controversat” (și arăt de ce era controversat, de către contemporanii săi, nu de mine, cum sugerează (prin titlu) prietenul Marin Ifrim, în editorialul la „Cartelul metaforelor” (excelent, de altfel, ultimul număr), mai recent. Iată cum își începe editorialul, de pe pag I-a: „Am înţeles foarte târziu de ce Ion Gheorghe este un poet controversat. Aşa de multe sunt aceste motive, încât prefer să tac. „Controversat” este termenul cel mai cuprinzător, în el încăpând toate sentimentele umane, literaturizate sau nu, diafanizate sau rămase în stare de iubire sălbatică sau de ură primară”. Îl salut pe această cale pe Marin Ifrim, dar, măcar, aveam nădejdea că are să menționeze cine a folosit cuvântul din preambulul editorialului său. Nu suntem ieniceri, să intrăm cu armele în casa poetului, proaspăt premiat pentru poezie religioasă, dar nici să nu amintești asta?

P.P.S. Tot din „Cartelul metaforelor, redau câteva versuri ale Mihaelei Roxana Boboc, scrise după publicarea cărții noastre. Semn, că Mihaela a pornit pe drumul ei inconfundabil și de necontestat!

„...n-am știut cât de simplu se vede corbul în zare după furtună
cu punctul pe rouă
iubirea pare jocul de-a baba oarba
dincolo de ușă o mână te prinde în poezie
acum ești al meu
până când versul va deveni vrejul
cățărându-se în podul suferinței...”

 (Poetul - de Mihaela Roxana Boboc)

2 comentarii:

  1. Cartea respectivă a ajuns demult la Ion Gheorghe şi-ţi pot confirma că a şi citit-o cu mare atenţie. Poetul este născut într-adevăr la 16 august 1935, de altfel acesta fiind şi singurul adevăr pe care l-a promovat vreodată Alex. Ştefănescu când s-a referit la personalitatea lui Ion Gheorghe.
    Nistor Tănăsescu

    RăspundețiȘtergere
  2. Da! Acesta e un semn care mă bucură, domnule Nistor. M-am temut că nu a ajuns la poet, cartea. Mii de mulțumiri. (revista ÎNTREZĂRIRI a publicat primul eseu din cartea mea. Apoi s-a oprit. Poate ar trebui continuat demersul acela. Nu știu. Gheorghe Postelnicu, va decide)

    RăspundețiȘtergere