247. De veghe în lanul cu cărţi (Incantaţii de mătase - de Ion Roşioru)

                                         

        În foto: Lansarea volumului „Incantaţii de mătase” de Ion Roşioru – la Buzău

Notă: (comentariul lui Teo Cabel, a fost retras întrucât a fost postat pe News Buzău, de către autor)                

          

Ion Roşioru: Incantaţii de mătase

                                                        de Tudor Cicu

„M-am străduit să-ţi fiu Orfeu” – se mărturiseşte direct cititorului de pretutindeni, poetul Ion Roşioru, într-un poem intitulat „Sonuri albastre”, din recentul său volum „Incantaţii de mătase”, ed. Editgraph, 2012 (152 p), care e un regal de poezie, o replică peste timp dată (fără o ţintă anume) lui Flaubert care credea că, în poezie „combinaţiunile metricii au fost epuizate”. Lectura acestui nou volum de poezie, este şi (dar şi conţine în acelaşi timp) o anume desfătare în a percepe sub transformările timpului, eternele specii, şi forme ale poeziei, încercate de acest nou Fidias al poeziei: pantun, pantum, schaltiniena, sonetul, elegia, cântecul liric, poemul total, liedul, crochiul poetic, distihul, tristihul, tetrastihul, rotruanja, balada… şi ar mai fi. Mult cunoscut prin pantumuri şi schaltiniene  (unde fiecare poezie împleteşte în cele zece versuri ale sale, o povestire), Ion Roşioru desfăşoară o gamă largă de incantaţii în lumea cuvintelor, purtându-şi cititorii prin defileul unor dificile şi încântătoare ecuaţii sintactice. Încercând să facem o demonstraţie, de explicitare a poemului, imediat după lectura sa, am constata că, refacerea universului poetic, din poezie, în simplă rostuire, e unul din acele exerciţii ale firescului dobândit de cititor. De exemplu: „Poem estival” (p. 52) este povestea mai veche şi pesemne mult romantică a unui bulevard străjuit de castani, fapt ce îi prilejuieşte poetului o realitate cotidiană: schimbările din fruntea urbei a primarului, răceala poştaşului însoţită de ieşirea din amorţeala zilnică a unei văduve, tirurile aflate în vuiet pe varianta spre Cluj, traseistele bete ori dogate de pe centură… şi peste toate astea VIAŢA proprie, aflată sub semnul acestor noi transformări civice; „Corabia cu pânze albastre” (p. 53) este un poem cu imagini şocante în fiecare dintre cele trei strofe ce-l alcătuiesc, în fapt e o boemă proprie despre „o anume” împăcare cu soarta; „Mai” (p. 54) este un duet între muncile lui Hesiod şi dialogurile platoniene, sub forma unor învăţături socratice. Speranţa primului vers, construit în optimismul muncilor hesiodice şi deznădejdea celui de al doilea vers, par a ne sugera un cântec psalmic, din marea "Carte a Deşertăciunilor"; „Fulguraţie” (p. 49) e un crochiu pastelat în rime alese, dezvăluind treptat-treptat, cel mai frumos tablou al satului arhaic, pictat umbră cu umbră, culoare de culoare, ecou de ecou, într-un tablou fără egal în poezie; „Click” (p. 50) ne demonstrează cum, în mod surprinzător, poate fi materializat, într-o licărire de vers (cât fulgerul unui gând surprins „de blitz”) trăiri, parcă petrecute de eroul lui Galaction în „Moara lui Călifar” – mult peste marginile gândului firesc… etc. Şi, demonstraţia, abia începută, poate continua cu fiecare poezie. Dar, n-o facem, din plăcerea de a-i lăsa şi cititorului clarificarea completă a gândurilor care ne-a trimis într-o saga a visării poetice pe tot timpul lecturii. Dacă Fidias era numit de atenieni drept „creatorul de zei”, Ion Roşioru îşi merită coroana de creator de noi direcţii în poezia care va reveni la forma ei „de fagure de miere”, ca într-un anotimp ciclic. Compilaţia cuvintelor, intuitiv rostuite în vers, te duce cu gândul la revelaţia, că firesc este, ca ea să fi izvorât dintr-o tainică bucurie a căutării în lăcaşuri intuite numai de poet. Ex: („fulgere de stele”- „lacrima oglinzii sparte” – „ochiul lunii” – „ochiul fântânii” – „colb de lună” = licărirea // „”leagănul de lut” – „tăceri albastre” – „irisul întors în sine” – „zările din ochi” = visul // „”un pâlp de lumânare” – „vreme albă” –„umbra păsării brâncuşe” – „ocheanul întors” = timpul // iar moartea îşi are şi ea artificiile unor compilaţii ca: „deşertul O” – „cea cu strai de zăpadă” – "ordine barbară” etc… Şi, demonstraţia ar putea continua. Fiecare poezie, din cele peste 101 de poezii ale volumului, îi va stârni cititorului, tocmai această uimire a sculpturii în cuvinte, încât îl vor face să se minuneze cu fiecare poezie citită, şi să descopere lumea incantaţiilor de mătase, creată de poet.